Cota de piață a Dacia a urcat de la 4,04% în 2011 la 4,25%, potrivit datelor anunțate de Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile.
Dacia Duster se află pe poziția a 12-a într-un top al celor mai vândute 100 de mărci din Franța, cu 33.829 unități înmatriculate anul trecut, iar Dacia Sandero ocupă locul 16, cu 27.409 unități. Tot în prima jumătate a clasamentului se află și Dacia Lodgy, pe 36, cu 13.052 unități. Dacia Logan se situează pe 76, cu 5.889 unități.
Grupul francez PSA Peugeot Citroen, liderul pieței franceze, a înregistrat anul trecut înmatriculări de 571.906 unități, în scădere cu 17,5% față de anul precedent. Grupul Renault, care deține Dacia, a consemnat un declin de 22%, la 424.147 unități.
În decembrie, înmatriculările de autoturisme Dacia în Franța au scăzut cu 4,4%, la 7.140 de unități, iar cota de piață s-a situat la 4,45%, față de 3,97% în aceeași lună a anului anterior. Piața franceză a scăzut cu 14,6%, la 160.426 unități.
Grupul Renault a scăzut cu 27%, la 30.415 unități în decembrie.
Înmatriculările de autovehicule comerciale ușoare ale Dacia în Franța au coborât cu 29,6% anul trecut, la 3.732 unități, iar în decembrie cu peste 58%, la 184 unități. Piața franceză a consemnat un declin de 10,5%, la 384.121 unități anul trecut, iar în decembrie de 21,6%, la 30.764 unități.